Intr-o lume dominata de optimism este firesc ca unele lucruri sa fie supraevaluate. Perspectiva ca in viitor un bun de folosinta indelungata va fi si mai valoros a facut ca sa existe multi doritori gata sa il cumpere. Si asa a aparut cererea si odata cu aceasta si aprecierea bunului respectiv. Si acest model a inceput sa functioneze si, desi era un fel de a ne fura caciula crezand ca acest carusel se va invarti la nesfarsit, am acceptat sa fim partasi marind si mai mult miza si ridicand nivelul stafetei. De ce toate astea ... pur si simplu nimeni nu s-a vazut ca fiind ultimul cumparator al acelui bun si cu totii ne-am gandit ca daca l-am vinde o sa obtinem un pret mai bun pe el. Si chiar si in aceste conditii, bula imobiliara ar fi avut mult de crescut in Romania. Nu au fost exploatate suficient terenurile agricole, terenurile din zone cu potential turistic si cele din mediul rural (dupa dezvoltarea infrastructurii). Toate acestea raman un potential deocamdata neexploatat.
Dezechilibrele de la noi nu au fost exagerate, au fost mari (aparat bugetar suprapopulat si adesea nejustificat de bine platit) dar nu covarsitoare, expunerea fata de cererea externa prin exporturi - moderata iar resursele energetice au fost si inca sunt insemnate. Criza adevarata a venit din alta parte, a fost de fapt un efect psihologic si economic combinat. Bancile au stopat creditele pentru a limita expunerea in Romania. In aceste conditii, statul a intarziat plati care au dus la un blocaj care persista si astazi. Nereusind sa isi plateasca impozitele catre stat, multe firme au conturile blocate si sunt in imposibilitatea de a plati datoriile catre alte firme.
Concluzie: increderea se pierde repede si se recastiga greu, extrem de greu. Criza nu are cum sa aiba o traiectorie in forma de V. Asta ar insemna sa recastigam increderea la fel de repede cum a fost si pierduta. In ce stadiu santem acum nu poate sa stie nimeni dar eu sper ca am inceput sa urcam pe o rampa care ne va permite sa privim cu incredere in viitor.
